Hartă - Comuna Năpradea, Sălaj (Comuna Năpradea)

Năpradea este o comună în județul Sălaj, Transilvania, România, formată din satele Cheud, Năpradea (reședința), Someș-Guruslău, Traniș și Vădurele.

Cinci localități: Someș Guruslău, Traniș, Vădurele, Năpradea și Cheud, unite de vremuri într-un loc de vis, într-un spațiu unde timpul își pulsează veșnicia în vatra lui, formează împreună Comuna Năprădea.

Năpradea este cununa Codrului pe fruntea Chioarului, un așezământ străvechi a dacilor silvani din antica țară a Silvaniei, cu mărturii ale existenței umane de acum 12000 de ani prin picturile rupestre de la Cuciulat, și-a purtat durerea și bucuria prin focul și tumultul vremurilor, plătind prinos statorniciei locurilor cu dragostea și credința strămoșească.

Este străjuită și apărată, pe de-o parte, de șerpuirea ancestrală a Râului Someș, vămuit prin Poarta Someșană din Strâmturile Țicăului, Cetatea lui Pintea din Cheud, iar de cealaltă parte de dealurile din Culmea Meseșului. La miazănoapte veghează Sfinxul năpradenilor, Vârful Prisnel, care coboară spre miazăzi cu dealurile Cozlei, prin Râpele din Vădurele, până la locul care oprește vremea în contemplarea pietrelor gânditoare ʺMoșu și Babaʺ din Someș Guruslău.

Accesul în Comuna Năpradea, cel mai practicat, este prin partea de sud, peste podul de beton de la Someș Guruslău construit prin anii ʼ70. Imediat după trecerea peste pod, în partea stângă, ne întâmpină și ne îmbie la un scurt popas două ʺciuperciʺ și un izvor cu cea mai bună apă plată din zonă, ʺIzvorul de suʼ Dîmbu Moriiʺ. Câteodată e chiar ʺsorgoșʺ la izvor, trebuind stat puțin pentru a ne stâmpăra setea. Comuna este străbătută de la miazăzi la miazănoapte de DJ 108E, drum care coboară pe malul drept al Râului Someș, prin Strâmtorile Țicăului mai departe spre Baia Mare.

În Someș Guruslău, în partea de răsărit a localității, la vreo 2 km de sat, pe culmea dealurilor Poeniței, la obârșia Părăului Valea Caselor, ne așteaptă de milenii un monument al naturii cu legendele lui, ʺMoșu și Babaʺ și ʺPiatra Pintiiʺ. ʺMoșu și Babaʺ stau într-o stare meditativă de când era lumea lume, așezată în rosturile ei firești, iar omul trebuia să-și găsească rostul, își folosea gândirea că să găsească iubirea, își folosea timpul ca să-și găsească locul. Tot în Someș Guruslău putem admira un pâlc de castani comestibili, iar pe traseu călcăm pe fosile de moluște marine, din vremuri când aceste locuri erau fund de mare.

Coborând pe drumul țării, mai la vale, ne iese Tranișul în cale, un sat liniștit cu oameni harnici și gospodari, ca dealtfel majoritatea locuitorilor comunei. Legenda spune că satul a fost salvat de invazia tătarilor de o ciurdă de diboli, la vederea cărora caii tătarilor și tătarii s-au speriat și au luat-o de unde au venit.

Din centrul satului, pe un drum lateral dreapta, se ajunge în Vădurele, cu Biserica de lemn din sec. XVII, aflată pe lista monumentelor istorice, și râpele roșietice rezultate prin clivarea argilelor roșii deasupra stratului freatic, creând adevărate opere ale naturii. Satul și-a câștigat prestigiul în zonă, de-a lungul timpului, cu renumita ʺhorincă de Vădureleʺ făcută din mălai, dar și cu dibăcia de a ieși din tiparele impuse de o politica și politicieni vremelnici, incapabili de a se ridica la pretențiile timpului și a locului.

Următorul sat al comunității, la nord de Vădurele și Traniș, de-a lungul drumului țării, este reședința administrativă a comunei, satul Năpradea. Deși sânt mărturii ale locuirii satului încă din timpul dacilor, sau mai departe, din paleolitic, prima atestare documentară a localității provine din anul 1387, când satul apare sub numele de ʺvilla olachalis Napradʺ. Alte atestări documentare provin din anii 1423 ʺvilla olachalis Napradʺ, 1454 ʺNappradʺ, 1472 ʺOlah Náprádʺ, 1549 ʺNabraadʺ, 1555 ʺNapraghʺ, 1636 ʺNagy Náprádʺ, 1637 ʺKis-Náprádʺ, 1733 ʺNapradeʺ, 1828 ʺNábrádʺ, ʺNapradʺ, 1850 ʺNaprágyeʺ, 1854 ʺNáprádʺ, ʺNapragieʺ, 1900 ʺNáprádʺ, 1930 ʺNăpradeaʺ, 1966 ʺNăpradeaʺ.

Ocupația de bază a locuitorilor acestor locuri, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, a fost și este agricultura și creșterea animalelor, cu ajutoare prețioase de la Natură, de o parte codru cu vânatul, iar de cealaltă Someșul cu pescuitul și cu lunca lui mănoasă. Până la începutul sec. XIX-lea, hrana, îmbrăcămintea și materialele de construcție ale locuințelor erau asigurate în totalitate din zonă. Prin grija autorităților locale și a școlii a luat ființă un Muzeu al Satului, unde se încearcă păstrarea și conservarea unui trecut, trecut parcă din prezent, și petrecut prin multe încercări.